Programul Abordarea centrată pe pacient în managementul poliartritei reumatoide

Pacientului nu îi pasă cât de mult știi, până când nu va ști cât de mult îți pasă. (Dr. Terry Canale)

Asociația Română pentru Promovare Sănătății (ARPS) împreună cu Societatea Română de Reumatologie (SRR), Liga Română contra Reumatismului, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) și Asociația Pacienților cu Boli Reumatismale Inflamatorii din Transilvania (A.R.T) implementează începând cu luna Octombrie 2016, Programul Abordarea centrată pe pacient în managementul poliartritei reumatoide.

Programul se desfășoară pe o perioadă de 18 luni și reprezintă un program de dezvoltare personală a personalului medical din specialitatea reumatologie, care presupune furnizarea unui training experențial și ședințe de coaching pentru 40 de medici și 20 de asistente care au în îngrijire pacienți cu poliartrită reumatoidă, de la nivelul a 7 centre universitare.

Programul este finanțat de Pfizer prin intermediul Granturilor Independente pentru Învățare&Schimbare.

Pentru orice întrebări, vă stăm la dispoziție pe email la adresa office@arps.ro