Scrisoare deschisă a Coaliției România Respiră

Stimate doamne și domni parlamentari, membrii ai Guvernului României și ai Președinției României, reprezentanțe diplomatice în România,

Coaliția România Respiră, formată din peste 250 de organizații non-guvernamentale și societăți medicale care au susținut propunerea de adoptare a legii 15/2016, legea privind reglementarea fumatului în spațiile publice închise, a primit cu îngrijorare extremă raportul recent al Comisiei de Sănătate și Comisiei Economice a Senatului României. Raportul comun asupra unui proiect de act normativ privind transpunerea Directivei privind produsele din tutun a inclus, în mod halucinant, amendamente legate de fumatul în spațiile publice închise. Nu înțelegem cum au avut loc dezbaterile asupra acestor amendamente și vom solicita celor două comisii și Biroului Permanent al Senatului să ne fie pusă la dispoziție stenograma aferentă. Solicităm transparență totală ținând cont de gravitatea introducerii unor amendamente care modifică total sensul și scopul legii 15/2016. De asemenea, solicităm clarificări asupra respectării procedurii legislative în acest caz.

Încercarea de amendare a legii 15/2016 prin intervenții asupra unui act normativ (Legea de transpunere a Directivei privind produsele din tutun) care privește comercializarea produselor din tutun și nu aspecte legate de reglementarea fumatului pasiv reprezintă o modalitate degradantă de a introduce astfel de modificări. Vom sesiza aceste interferențe la nivelul forurilor europene responsabile de politicile privind sănătatea publică și la nivelul Comisiei Europene.

Faptul că aceste încercări survin într-un context în care România și cetățenii ei solicită interes maxim din partea autorităților legat de sănătatea publică este cu atât mai grav. Un legiuitor care își propune să reglementeze condiții speciale care să încurajeze fumatul, mai ales pentru generația tânară și care ignoră cu bună știință inclusiv decizia Curții Constituționale asupra acestui subiect se expune blamului public aferent.

Ne re-exprimăm speranța ca legiuitorul României va înțelege impactul unor asemenea demersuri, nu doar asupra imaginii internaționale a României, cât mai ales asupra sănătății publice și va acționa în consecință. Considerăm că o lege susținută de peste 70% din cetățenii României și care se încadrează în angajamentele internaționale pe care România și le-a asumat nu poate fi alterată într-un mod care nu face cinste nici unui decident politic.

Societățile medicale membre ale Coaliției România Respiră au dezvoltat un punct de vedere tehnic asupra acestor amendamente și propuneri, pe care îl regăsiți atașat.

Punct de vedere

Interviu Mihai Cazacu, investigator al rețelelor de traficanți din România

Laura Ștefănuț

Mihai Cazacu a lucrat 12 ani la unitatea de combatere a traficului cu migranți, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

A găsit străini ascunși sub camioane sau în dulapuri fără suficient aer. A întâlnit tot felul de rețele de traficanți: de la cele mai profesioniste, la șarlatani care le spuneau imigranților că Pădurea Băneasa este granița spre Germania sau puști de bani gata care nu știau în ce se implică.

O perioadă a lucrat în UK, unde a găsit un sistem de lucru diferit de cel românesc. Apoi a hotărât să se retragă din Politie și să lucreze în proiecte independente de luptă împotriva traficului de persoane și conștientizare a riscurilor la care se expun victimele. În prezent e consultant la o companie privată și contribuie la un proiect care vizează rolul industriei hoteliere în prevenirea sclaviei moderne.

Ați lucrat în domeniul combaterii traficului de migranți. Ce vi s-a părut cel mai problematic?

Cel mai dificil era să îi faci pe migranți să înțeleagă riscul la care se expun atunci când decid să își pună destinul în mâinile rețelelor de traficanți — de a muri pe perioada transportului, fiind ascunși în diverse locuri sau de a fi exploatați în țările de destinație. Au fost situații în care au fost găsiți sub camion, pe osiile roților. De acolo, pot cădea oricând și intra sub roți. În camioane se pot sufoca.

Îmi amintesc de o companie care transporta dulapuri, iar în momentul controlului, în fiecare dulap am găsit ascuns câte un migrant. Au fost dulapuri din care, când am deschis ușa, a ieșit abur. Oamenii aceia, erau acolo de câteva zile și la un moment dat se puteau sufoca. Sunt sacrificii pe care le fac și riscuri pe care și le asumă pentru a ajunge în țările de destinație, urmărind un trai mai bun. Din acest motiv, oricâtă informație ai oferi migranților, nu cred că îi poți determina să rămână în zonele defavorizate din care provin, în special în cele unde există conflicte armate deschise, de exemplu, în Siria.

Fiindcă sunt disperați să scape din astfel de zone.

Da, iar ăsta e un lucru care face ancheta mai dificilă, e foarte greu să cooperezi cu ei pentru că ești perceput ca fiind cel care le curmă visul de a trăi mai bine și chiar dacă sesizează riscurile, nu le iau în seamă, le consideră colaterale.

V-ați simțit curmător de vise?

Nu neapărat. Sincer, eu mă simțeam salvator de vieți, găsindu-i în astfel de condiții, considerai că le-ai salvat viața. De cele mai multe ori traficanților nu le pasă de condițiile în care îi transportă sau cazează. Am găsit locații de cazare în care stăteau doisprezece într-o cameră, cu două paturi — cu cât mai numeroși cu atât mai mulți bani pentru traficanți.

Ați regretat vreodată că i-ați găsit și astfel nu au mai ajuns la destinație?

Nu cred că m-am gândit la asta, deși mi-a părut rău pentru ei din punct de vedere al situațiilor prin care au trecut., însă mai important era să destructurăm rețelele de traficanți. Anchetele durează mult timp, stăteam cu ei toată noaptea, oboseala ne cuprindea pe toți, însă pentru ei era și mai tracasantă situația. Erau din altă țară, nu știau ce e aia Parchet, poliție, interpret. Le cumpăram mâncare sau cafea, iar când ajungeai spre dimineață să mai stai de vorbă cu câte unul care mai știa engleză, povestindu-ți aventurile ți se făcea milă.

Chiar nu m-am gândit niciodată că trebuie să-mi pară rău că i-am prins și nu au ajuns la destinație. Ar fi fost consecințe mult mai grave pentru ei în cazul în care reușeau să ajungă. Chiar dacă ar fi supraviețuit transportului, ar fi ajuns să fie exploatați de rețele.

Miza erau traficanții?

Da.

Cum operau traficanții din România?

O grupare asiatică prinsă la începutul anilor 2000 ducea chinezi în Occident, prin România, pentru sume de 30,000 – 40,000 de euro. Pentru a ajunge in Vestul Europei, migranții foloseau pașapoarte false de sud-coreeni, fiind însoțiți de un cetățean din Singapore cu pașaport valabil. Aceștia fuseseră instruiți timp de două săptămâni pentru a memora datele din actele false și pentru a nu face vreo greșeală când vor fi intervievați la frontieră.

Alții veneau în țară sub pretextul conferințelor internaționale și apoi intrau în legătură cu rețelele de traficanți, urmând a ieși fraudulos spre Vest. Până în 2010, acest mod de operare era cu precădere folosit de imigranții din India, Pakistan sau Bangladesh.

În unele cazuri mai erau și înșelați. Spre exemplu, traficanții îi preluau din oraș și sub promisiunea că îi vor scoate din țară, îi puneau în camion, dădeau ture două zile pe centură și apoi îi lăsau la intrarea în pădurea Băneasa și le spuneau ‘Uite, dacă o luați pe aici ajungeți în Germania’. Și ajungeau pe partea cealaltă unde îi oprea poliția spunânu-le ca sunt la Snagov.

V-a surprins ceva în experiența de investigator al rețelelor de traficanți?

Într-o situație m-a surprins lejeritatea cu care intraseră în genul ăsta de rețele doi tineri cu o situație materială oarecum OK, cu o educație bună, nu neapărat din medii infracționale. Tatăl unuia dintre ei era directorul unei firme ce comercializa autoturisme, îi luase mașină nouă, iar el avea vreo 20, 21 de ani și intrase în rețeaua asta fără să conștientizeze exact în ce s-a băgat. Nu-și dădea seama că ceea ce face este trafic de migranți, crimă organizată, cu pedepse de peste 10 ani.

Cum trebuie să fie pregătit un agent care lucrează pe combaterea traficului de persoane?

Pe parcursul activității se fac foarte multe instruiri, participi la multe traininguri de specialitate cu experți din diverse instituții sau organizații internaționale.

Ceva specific, cel puțin din perspectiva traficului de persoane, este tehnica audierii victimele traficului, pentru că e diferită față de audierea unui suspect, a unui martor sau chiar a victimelor unei alte infracțiuni. Situațiile prin care au trecut le pot cauza anumite traume pe care, dacă nu ești suficient de abil, le poți redeschide tu în timpul anchetei.

Concret ce trebuie să faci ca anchetator în astfel de situații?

Ești mai degajat când vorbești, eviți să pui persoana în situația ești la poliție, să te simtă pe tine autoritar. Asta fiindcă în majoritatea formelor de exploatare traficantul își exercită o autoritate asupra victimelor și nu vrei să îi trezești o traumă care să provină din comportamentul tău. În urma cu ceva timp, la noi în țară nu erau implementate aceleași standardele ca în Vestul Europei sau SUA — acolo, mai ales în audierea victimelor infracțiunii de trafic de persoane, dar în special a celor infracțiunii de viol, cel care intervievează astfel de victime are pregătire de psiholog, iar interviul se desfășoară într-o cameră altfel aranjată decât birourile de la poliție. Am fost uimit să văd că, în Republica Moldova, o organizație internațională împreună cu poliția au pus la punct un centru amenajat special pentru victimele violului și traficului de persoane, cu un decor mai confortabil, perdele și mochetă colorate, canapele.

Ce diferențe ați sesizat între sistemul din UK și cel din România?

Una dintre diferențe ar fi faptul că acolo audierea victimelor este înregistrată audio și video pentru a se evita atât situația autoritară, de genul ia un pix și o foaie, dar și pentru a te asigura că totul a decurs conform procedurilor, iar proba astfel obținută se va susține în instanță.

Diferența majoră vine însă din sistemul judiciar, un lucru care mi se pare esențial este că acolo procesele nu durează la fel de mult ca la noi, iar autoritățile pot acorda un ajutor mai eficient victimelor traficului de persoane. Cât eram acolo, am văzut proces care într-o lună s-a încheiat. Avocații au termene foarte scurte. Ședințele sunt în fiecare zi, un proces foarte mare se poate termina în trei luni.

La noi sunt există victime pe care le solicită instanța la audiere după 4, 5 ani de când au fost salvate. Îți dai seama că ți-e greu să îți reamintești prin ce ai trecut, mai ales că este vorba de traume suferite, ceva despre care nu vrei să vorbești.

Există risc de terorism în România?

Acesta este un subiect pe cât de actual pe atât de delicat. Risc de terorism există și în țara noastră, însă mult mai redus decât în alte zone. Sunt mai mulți factori care determină acest risc, dar eu consider că în acest moment, pe teritoriul României nu se întrunesc nici elemente care să constituie motivația unui astfel de grup și nici care să determine intenția de a săvârși astfel de acte.

Cât de pregătită e România, din punct de vedere al securității?

În momentul de față, din punctul de vedere al autorităților, suntem considerați a fi foarte bine pregătiți. Odată cu procesul de aderare la spațiul Schenghen, ni s-au solicitat o serie de măsuri de securizare a frontierelor, care au fost întreprinse de autoritățile noastre.

E foarte posibil să crească valul de imigranți în viitor. Imigranții din Siria sau Irak și-au schimbat ruta din zona mediteraneeană (Africa – Italia) spre vestul Balcanilor (Turcia – Grecia). În regiune există varianta Turcia – Bulgaria – România. Suntem și la granița cu Ucraina, unde situația încă nu este una foarte stabilă, se poate deteriora din nou și pot veni și de acolo refugiați.

Cele două situații pot crește numărul de migranți care vor tranzita România. Dacă acum suntem pregătiți, trebuie să continuăm programele de creștere a măsurilor de siguranță.

De ce se apără totuși așa tare statele? Chiar e nevoie de asta?

Riscul terorist este un risc actual. Cu toții am văzut ce s-a întâmplat în Bruxelles de curând. Nu se cunoaște motivul real, sunt foarte multe supoziții, pot apărea și speculații, însă autoritățile investighează toate posibilele cauze. Pe de altă parte, e posibil să dovedim că nu suntem suficient de open-minded ca europeni, si nu putem să integrăm pe deplin străini in comunitățile noastre.

Sunt curios, însă, cum va reacționa România, pentru că acum ne vine foarte ușor să urmărim ce se întâmplă in Franța sau în Belgia și să comentăm. La fel de ușor ne vine să comentăm și lucrurile negative care se întâmplă față de conaționalii noștri din țările din vest. În viitor, când o să avem și noi (refugiați n.r.) sunt foarte curios cât de pregătiți o să fim și cum o să reacționăm când unul va săvârși o infracțiune față de un român — eu cred că vom reacționa exact cum reacționează vesticii când li se întâmplă lor, din partea unui român.

Care ar fi cele mai bune practici din punctul dvs. de vedere?

În opinia mea, ar trebui ca factorii de decizie europeni să colaboreze pentru dezvoltarea și implementarea unor politici care să eficientizeze integrarea imigranților în țările Uniunii Europene. Ceea ce se întâmplă acum este un fenomen început cu foarte mulți ani în urmă și care, cu siguranță nu va înceta, cel puțin nu curând. Astfel, decât să fii împotriva valului, mai bine găsești soluții benefice pentru toate părțile, care să conducă la un climat de siguranță și prosperitate pentru Europa.

Urmărește-ne și pe facebook

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului.